
Învățarea senzorială în educația Montessori
De câte ori se vorbește despre metoda Montessori, sunt pomenite ”materialele senzoriale”. Pentru mulți poate suna pretențios sau ilogic.
De câte ori se vorbește despre metoda Montessori, sunt pomenite ”materialele senzoriale”. Pentru mulți poate suna pretențios sau ilogic.
Când vine vorba de lideri, multor adulți, mai ales din mediul business, gândul le zboară la Simon Sinek și a sa carte ”Liderii mănâncă ultimii”.
În pedagogia Montessori, punem accent pe învățarea activităților practice, iar mediul pregătit are o arie dedicată acestor activități. Pentru cei mai mici dintre cursanții noștri, aceste lecții sunt o poartă deschisă către dobândirea autonomiei și încrederii în sine.
În neuroștiință, motivația este considerată un ”produs al sistemului limbic”, o stare înnăscută, care se derulează după niște motivatori prestabiliți, pe care căutăm să îi satisfacem prin diferite strategii învățate, în funcție de experiențele trăite. Mai concret, când vine vorba de motivație, creierul mamiferelor secretă dopamină – un neurotransmițător responsabil de starea de bine. Când simțim lipsa motivației, înseamnă că, pe de o parte, dopamina este absentă (lipsesc stimulii interni sau externi care să o genereze) sau sunt secretați hormoni ai stresului, cortizol și adrenalină, care inhibă starea de motivație.
Când vorbim de pedagogia Montessori, deseori întâlnim termenul ”mediul Montessori”. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest model de educație, poate părea straniu. De ce am vorbi de un mediu dedicat? Și de ce ar fi relevant pentru educația pe care o primesc copiii? Unii părinți și-ar putea pune problema că mai mult contează conținutul programului educativ, ce învață efectiv cei mici, nu cum arată clasele sau materialele de lucru.