Materialele Montessori – Materialele pentru limbaj

Am prezentat în articolul precedent materialele senzoriale, cu ajutorul cărora copiii dobândesc diferite abilități, prin intermediul simțurilor, care îi pregătesc pentru gândire abstractă și activități mai complexe ca scrisul, cititul sau socotitul.

Să vedem, acum, care sunt materialele care îi învață pe copii să scrie și să citească.

Literele din glaspapir (sau rugoase)

mediul Montessori

Acest set de litere este, poate, unul din cele mai cunoscute materiale Montessori. Ca aspect, nu au nimic ieșit din comun, afară de conturul literei făcut din material rugos (de regulă glaspapir) și aplicat pe un cartonaș colorat. Scopul este ca cel mic să poarte degetul pe conturul cu textură specială. Datorită senzației speciale date de textura rugoasă se fixează, în minte, legătura între mișcarea mâinii și litera respectivă. Prin repetări succesive, copilul învață, practic, mișcarea necesară pentru scrierea literelor. Pentru a-i ajuta să facă mai bine diferența între vocale, consoane și diftongi, fiecare grup de sunete se găsește pe cartonașe de o culoare special alocată.

gradinita tesori vovidenie

Figurile metalice

Figurile de metal au diferite forme geometrice și sunt folosite pentru a antrena mâna să efectueze diferite mișcări. Copiii trasează pe hârtie conturul acestor figuri și învață, astfel, să-și controleze mișcările fine, pregătindu-se pentru scris. Figurile metalice sunt, de obicei, de o singură culoare, pentru a menține atenția pe forma geometrică și conturul de pe foaie. Copiii experimentează mai multe modalități de a trasa contururi cu instrumente de scris variate, observând diferențele și de aspect, dar și de mișcare și nevoia de control a mișcării.

de vorba cu echipa tesori

Cărțile de joc pentru vocabular

Acestea sunt folosite la începutul perioadei de învățare a cititului în pedagogia Montessori, după ce copiii deja identifică literele și sunetele. Cartonașele (cu aspect de cărți de joc) au 3 tipuri de inscripții: imagini, cuvintele care descriu imaginile și imaginile cu descrierea corectă (pentru a verifica dacă potrivirea a fost corectă). Așadar, copiii trebuie să facă perechi între imagini și cuvintele care cred ei că le descriu. Vor ști dacă au identificat corect cuvântul prin verificarea cu al treilea tip de cartonaș, cel cu imaginea și cuvântul corect.

mediul montessori

Alfabetul mobil

Acest set este foarte întâlnit și îndrăgit în clasele Montessori. Este format din seturi de litere ce pot fi manevrate pentru a forma cuvinte. ”Codul” de culoare de la literele de glaspapir (culori distincte pentru consoane și vocale) se păstrează, pentru ca cei mici să apeleze la asocierile deja învățate și să le întărească percepția diferitelor sunete. Alfabetul mobil poate fi folosit în combinație și cu alte materiale sau obiecte. De exemplu, literele pot fi puse în cutii speciale împreună cu obiecte care încep sau se termină cu sunetul respectiv.

Cărțile de joc cu rime

elemente educatia Montessori

Se știe că celor mici le plac mult rimele și este o metodă foarte bună de a fixa cuvinte și noțiuni în memorie. Aceste cărți de joc au tipărite cuvinte care rimează și pot fi împerecheate după diferite tipuri de rimă. Fiecare categorie de rimă conține un număr egal de cărți de joc, astfel că cel mic va ști că trebuie să corecteze dacă un grup are mai multe cartonașe (cuvinte) decât altul.

Cărțile de joc pentru propoziții

Pe măsură ce copiii deprind mai multe abilități în citire și scris, trec la formarea propozițiilor și frazelor. Unul din materialele care îi ajută este tot un set de cărți de joc cu diferite cuvinte, pe care ei le pot așeza astfel încât să creeze propoziții. Părțile de vorbire (subiect, predicat etc.) și semnele de punctuație sunt marcate distinct prin culori specifice. Folosind șabloane de culoare (corespondente culorilor de pe cărțile de joc), copiii învață rolul părților de vorbire și importanța sintaxei.