Viziunea pedagogiei Montessori este de a oferi copiilor ”ajutor pentru viață”. Scopul nu este să livreze informații pur și simplu, ci să ghideze copiii în formarea lor, să acumuleze acele cunoștințe și abilități care le vor servi pentru o viață autonomă și armonioasă, ghidată de dorința de a se dezvolta în permanență.
De cele mai multe ori ne referim la ”pedagogi” Montessori în loc de ”profesor” sau ”învățător”. Această alegere de terminologie poartă în sine distincția fundamentală între un pedagog în sistemul clasic de învățământ și un pedagog Montessori. Acesta din urmă nu are un rol critic și punitiv, nici de ”hrănire” cu informații, ci de suport al copiilor în a-și dezvălui potențialul, personalitatea și de a învăța singuri.
Să descoperim câteva caracteristici ale pedagogului Montessori.
Pe lângă anumite cunoștințe ”tehnice”despre metodă, dobândite în urma certificării AMI pentru grupa de vârstă pe care o ghidează, un pedagog Montessori își formează o mentalitate și un set de abilități specifice, prin care poate acționa ca ghid al fiecărui copil, în funcție de nevoile și personalitățile individuale.
Pedagogul Montessori este un ghid
Am menționat des acest termen, una din particularitățile metodei Montessori. Asemeni unui ghid montan sau turistic, pedagogul deține cunoștințele necesare pentru a arăta drumul cel bun copiilor, a le indica la ce să fie atenți și cum trebuie să se comporte. Însă parcursul, traseul, îl fac copiii singuri, cu propriile puteri. Pedagogul-ghid se asigură doar ca ei să rămână mereu în siguranță și să urmeze calea potrivită. În metoda Montessori, copiii beneficiază de o anumită libertate, pe care unii o pot considera nepotrivită. Însă, ceea ce nu este vizibil, este faptul că pedagogul stabilește niște limite de siguranță și respect în care această libertate poate fi manifestată. Cu cât limitele sunt trasate mai natural, cu blândețe și claritate pentru copii (scopul unor reguli are sens pentru ei, nu sunt impuse doar pentru că ”așa trebuie” sau „așa spun eu”), cu atât șansele să fie respectate sunt mai crescute. Ține de măiestria pedagogului să conducă pe copii către alegerile corecte, care le sunt de folos și în beneficiul lor.
Tot din rolul de ghid, pedagogul arată cum se folosesc materialele, oferă linii directoare, apoi lasă copiii să exploreze singuri și să aprofundeze subiectele de interes. Intervine doar când este necesar sau solicitat. Nu întrerupe pe copii în lucrul lor, nici măcar cu aprecieri, pentru că orice distragere le poate da peste cap concentrarea, ceea ce duce la frustrare și agitație.
În acest sens, Maria Montessori spunea: ” Pedagogul are două lucruri de îndeplinit: să conducă pe copii către o stare de concentrare și să îi ajute, apoi, în dezvoltarea lor. Ajutorul fundamental pe care îl oferă în dezvoltare, în special pentru copiii de 3 ani, este să nu intervină. Intervenția oprește activitatea și blochează concentrarea”. ”Laudele, ajutorul sau chiar o privire pot fi de ajuns pentru a-l întrerupe sau strica activitatea. Deși pare ciudat să spun asta, este ceea ce se poate întâmpla îndată ce copilul devine conștient că este privit. În fond, nici nouă nu ne vine ușor să ne continuăm lucrul atunci când cineva vine să vadă ce facem.” ” Pedagogul trebuie să învețe că nu este ușor să ofere ajutor, nici, poate, să stea și să privească. Chiar și atunci când sprijină pe copii, nu trebuie să se oprească din a-i observa, pentru că apariția stării de concentrare la un copil este la fel de delicată ca înflorirea unui mugur. Nu va privi, însă, cu scopul de a-și face simțită perzența, nici de a da ajutor celor mai slabi oferind propria forță. Va observa pentru a recunoaște copilul care a atins puterea de concentrare și pentru a admira renașterea extraordinară a spiritului acelui copil.”
Un pedagog Montessori gândește ca un om de știință
În pregătirea lor, pe lângă diferite activități educative și folosirea corectă a materialelor Montessori, pedagogii învață să dezvolte și să folosească două abilități fundamentale în această metodă: spiritul de observație și imaginația.
Chiar metoda Montessori a fost dezvoltată pe baza a numeroase observări efectuate de Maria Montessori de-a lungul a decenii de lucru cu mii de copii din medii și culturi diferite. Asemeni studiilor științifice, aceste observări, făcute în baza unor noțiuni solide de psihologie și neuroștiință, au dus la validarea unor ipoteze, noi descoperi și perfectarea unor tehnici și instrumente. Așadar, observarea modului în care lucrează și se comportă copiii în mediul pregătit Montessori este unul din fundamentele acestui sistem educațional. De aceea, și pedagogii Montessori învață ce să observe la fiecare copil în parte și mai ales cum.
Mai mult decât a furniza niște instrucțiuni ei constată, discret, și notează în caiete ce abilități a dobândit fiecare copil, la ce au nevoie de sprijin, ce le stârnește interesul. Urmăresc cu ce materiale aleg copiii să lucreze și modul în care lucrează, pentru a găsi metoda cea mai potrivită de a-l ghida pe fiecare copil în a-și dezvolta potențialul și propria personalitate. De aceea, în sistemul Montessori, pedagogii nu dau lucrări de control sau teste; nu au nevoie. Prin faptul că stau aproape de fiecare copil și observă pe parcursul activităților ce cunoștințe și-au însușit și ce abilități au dezvoltat, știu în fiecare moment nivelul de progres, unde e nevoie de sprijin și, mai ales, cum să ofere acel sprijin într-o manieră potrivită fiecărui copil în parte.
Imaginația este o abilitate necesară pedagogului Montessori pentru că are nevoie să întrevadă potențialul încă nemanifestat al copilului. Rolul său este ca, pe baza observărilor, să își imagineze trăsăturile de personalitate și nevoile neexprimate ale fiecărui copil, pentru a-i oferi ghidajul care i se potrivește cel mai bine.
Pedagogul Montessori încurajează independența copiilor
Spre deosebire de sistemul clasic de învățământ, unde profesorii supraveghează, cu precădere, ca elevii să respecte un set strict de instrucțiuni (de la conduita în clasă la activitățile didactice), în metoda Montessori pedagogul, din contră, urmărește să dezvolte autonomia copiilor. El nu îi învață pe copii, ci îi sprijină și ghidează să învețe singuri. Măiestria pedagogului constă în a pregăti mediul (clasa) astfel încât să incite interesul copiilor și să le ofere suficientă libertate de mișcare și manifestare în limite de siguranță. Astfel, copiii se simt motivați să exploreze pe cont propriu materialele didactice, să se concentreze pe diferite activități, să aprofundeze singuri subiectele prezentate de pedagogi.
Cultivarea independenței este o misiune dificilă pentru pedagogii Montessori, căci presupune implicare minimă și observarea de la distanță. Atunci când un copil nu reușește din prima o acțiune, instinctul adultului este să îi sară în ajutor și să facă în locul lui. Însă, tocmai lăsându-l să încerce până reușește singur este modul sigur de a-i arăta că are încredere în abilitățile sale și să dezvolte, în cel mic, încrederea în sine.
Un pedagog Montessori manifestă respect pentru copil
Respectul față de nevoile și preferințele unui copil sunt la baza relației pedagog – învățăcei. A-l întreba pe copil ce preferă să mănânce sau a-l lăsa să lucreze cu ce materiale îl interesează la acel moment par contra-intuitive într-o relație clasică de autoritate profesor-elev. Însă, ceea ce contribuie la dezvoltarea sănătoasă a copiilor și la însușirea respectului ca valoare este tocmai faptul de a-i da copilului puterea de a decide pentru el, în acord cu nevoia sa psihologică și biologică la un moment dat. Astfel, pedagogul transmite indirect mesajul că, pentru el, copilul este o individualitate valoroasă, ce merită luată în seamă și respectată. În consecință, și copiii învață să manifeste acest tip de respect față de cei din jurul lor, ținând cont de dreptul fiecăruia de a avea nevoi și preferințe diferite.
Pedagogii Montessori se poartă cu blândețe, vorbesc calm și politicos cu copiii. Niciodată nu veți vedea un pedagog Montessori bruscând un copil, țipând la el, ironizându-l, adresându-i cuvinte dure sau jigniri sau râzând de nereușita sa. Disciplina pe care o induce pedagogul Montessori este, de fapt, auto-indusă de către copii; pedagogul doar facilitează auto-reglarea comportamentelor prin modul în care este aranjat mediul, puse la dispoziție materialele și explicate regulile de conduită.
”Pedagogul, când începe să lucreze în școlile noastre, trebuie să aibă încredere că acel copil se va dezvălui pe sine prin lucru. Trebuie să se elibereze de ideile preconcepute despre nivelurile la care s-ar putea afla copiii. Nu trebuie să se îngrijoreze de varietatea de tipologii ale copiilor. Pedagogul trebuie să creadă că acel copil din fața sa își va arăta adevărata natură în momentul în care găsește o activitate care să îl atragă. Așadar la ce trebuie să fie atent? La acel copil care începe să se concentreze.”
Maria Montessori, Mintea absorbantă
