stimularea creativitatii in mediul montessori

Viața practică în pedagogia Montessori

În pedagogia Montessori, punem accent pe învățarea activităților practice, iar mediul pregătit are o arie dedicată acestor activități. Pentru cei mai mici dintre cursanții noștri, aceste lecții sunt o poartă deschisă către dobândirea autonomiei și încrederii în sine. Spălatul pe mâini, pregătirea gustării, turnarea unor lichide sau alimente solide dintr-un vas în celălalt, coaserea nasturilor sau încheierea fermoarului la haină pot părea acțiuni banale, fără o valoare pedagogică deosebită. Și atunci de ce insistăm atât de mult pe abilități ce țin de viața practică, la copii care încă nu știu nici să citească?

Răspunsul este simplu: abilitățile dobândite în astfel de activități pregătesc copiii nu doar pentru ariile academice, ci pentru viață, în general. Să vedem despre ce este vorba.

Coordonarea

”Ochii se sperie, mâinile se bucură” este o vorbă pe care ne-o spuneau părinții și bunicii. Lucrul cu mâinile este o activitate familiară, instinctivă. În evoluția noastră ca oameni, activitățile fizice și mai ales lucrul cu mâinile au fost modul principal în care strămoșii noștri își ocupau timpul și asigurau existența, timp de mii de ani. Înainte de a gândi concepte abstracte, a analiza date, a scrie linii de cod, a construi strategii și a ține discursuri, oamenii și-au folosit mâinile în activități complexe pentru a-și procura hrană, îmbrăcăminte, a construi un adăpost. Pentru creierul nostru aceste activități fizice, care implică manipularea unor obiecte, sunt mult mai ”naturale” decât scrisul sau cititul.

Atunci când un copil de 3 ani toarnă apă sau boabe de orez dintr-un vas în altul, atent să nu verse pe alături, învață să coordoneze mișcarea mâinilor cu ceea ce percep ochii. Cusutul unui nasture sau încheiatul unui fermoar îndeplinesc același rol: exersarea coordonării ochi-mâini.

Concentrarea

Ca în cazul tuturor materialelor Montessori, înainte de a-i invita pe copii să le folosească pentru prima dată, pedagogul le prezintă cu ajutorul unor demonstrații. Din start, copiii știu că trebuie să fie atenți și să se concentreze pe explicații pentru a ști, ulterior, ce au de făcut ei singuri. Materialele Montessori sunt gândite astfel încât să fie și atractive, și intuitive, ceea ce ajută pe copii să își mențină atenția și să se concentreze pe fiecare pas. Apa pe care o au de turnat este colorată, la fel și boabele de orez. Pedagogul îi invită să fie atenți la sunete, mirosuri și texturi. Atunci când învață cum să se spele pe mâini, nu fac doar niște acțiuni mecanice, ci se concentrează pe fiecare gest, pe senzația lăsată de spumă, parfumul săpunului, temperatura apei. Faptul că știu că au de curățat ceea ce varsă pe alături sau de refăcut o cusătură care nu a ieșit cum trebuie, îi determină pe copii să se concentreze și să controleze cât mai bine mișcările.

Analiză și planificare

Deși este o arie dedicată vieții practice, în îndeplinirea unor sarcini copiii folosesc materiale care se găsesc și în alte arii din încăpere. Pentru că există câte un exemplar din fiecare material, deci pentru a-l folosi trebuie să aștepți ca alt coleg să termine de lucrat și să-l pună la loc, copiii învață să-și planifice acțiunile și resursele. Primul lucru pe care îl au de făcut este să ia materialul de pe raft și să-l pregătească în zona de lucru. La final, trebui să-l pună la loc și în ordine, astfel încât un alt coleg să-l poată folosi. Deși pentru un adult par lucruri banale, pentru cei mici reprezintă o înșiruire complexă de sarcini pe care le învață pas cu pas, prin observare, experimentare și auto-corecție.

Independență

Pentru un copil nu este nimic mai motivant și satisfăcător decât să constate că a putut ”singur” să facă activități pe care le observă la adulți. Este un răspuns pozitiv la nevoia înnăscută de autonomie, dar și de statut: sunt la fel de valoros ca părinții mei pentru că pot face ce pot și ei. De la a-și pregăti singuri gustarea, la a așeza masa, a se îmbrăca sau spăla până la a-și coase nasturii, face ordine în cameră sau să ajute la treburile casei. Pentru un copil astfel de activități nu sunt o corvoadă, ci, dacă sunt ”ambalate” într-un mod atractiv și într-un ton pozitiv, îi oferă sentimentul propriei valori. Cel mic se vede capabil și luat în serios, un membru important al familiei care își aduce propriul aport. Cu cât sunt deprinși cu astfel de activități de la vârste mai fragede, cu atât le vor integra mai natural în rutină ca adolescenți și adulți.

activitati gradinita tesori
activitati gradinita tesori

Răbdare, perseverență, pricepere

În orice activitate cu materialele Montessori, repetiția este un element de bază. Într-un mediu Montessori veți vedea copii care toarnă apă sau boabe de fasole dintr-un vas în altul iar și iar și iar. Este modalitatea prin care învață să aibă răbdare până reușesc fără eroare (să verse pe lângă vas sau să umple prea tare, de exemplu), să își controleze mai bine corpul și să repete până simt că stăpânesc bine mișcarea. Faptul că materialele și explicațiile de la început sunt gândite să îl ajute pe copil să-și dea singur seama dacă a reușit sau nu, fără intervenția pedagogului care ar putea să-l inhibe sau descurajeze, îi dă libertatea celui mic să persevereze, concentrat pe acțiune mai mult decât pe rezultatul final. Este baza ideală pentru a îmbrățișa perseverența ca un element necesar pentru un rezultat bun.

Poate vă întrebați dacă aceste abilități nu pot fi deprinse prin activități academice, în locul spălatului pe mâini, pregătirii mesei, curățeniei sau turnatului apei în diferite vase. Cum spuneam, motivul pentru care, în pedagogia Montessori, dedicăm timp și spațiu activităților practice din viața de zi cu zi este tocmai atractivitatea lor. Faptul că le sunt familiare copiilor, le pot exersa și acasă oricând, le oferă sentimentul autonomiei și propriei valori, toate aceste beneficii întăresc motivația intrinsecă a copiilor de a îndeplini cu plăcere sarcini care le dezvoltă concentrarea, coordonarea, auto-controlul, răbdarea și perseverența. Acasă, în familie, devine mult mai simplu să petreceți timp valoros împreună atunci când copilul vrea și poate să participe la pregătirea și așezarea mesei, curățenie sau lucru în grădină.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *