mediul montessori

De ce educația într-un mediu Montessori

Când vorbim de pedagogia Montessori, deseori întâlnim termenul ”mediul Montessori”. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest model de educație, poate părea straniu. De ce am vorbi de un mediu dedicat? Și de ce ar fi relevant pentru educația pe care o primesc copiii? Unii părinți și-ar putea pune problema că mai mult contează conținutul programului educativ, ce învață efectiv cei mici, nu cum arată clasele sau materialele de lucru.

Ei bine, în pedagogia Montessori, cum arată și este organizat spațiul de învățare (și cel complementar) face parte din programul de învățare. Să vedem de ce.

Mai întâi, să ne amintim care este viziunea Montessori despre educație. Maria Montessori considera că ”educația nu ar mai trebui să fie preponderent despre transmiterea cunoștințelor, ci să urmeze o nouă cale, să caute să elibereze potențialul uman”. În practică, educația Montessori, pornind de la observații științifice și studii de-a lungul a mai multor decenii, se concentrează pe a dezvolta, în fiecare copil, un fundament puternic din punct de vedere emoțional, comportamental și moral.  Astfel, copiii devin bine ”echipați” pentru viața reală, învață din proprie inițiativă și devin adulți implicați, responsabili și independenți.

Cum spunea Maria Montessori, ”trebuie să ajutăm copilul să acționeze de unul singur, să manifeste propria voință și să gândească pentru sine.”

Modul în care această viziune este aplicată în educația Montessori și transpusă în mediul Montessori este strâns legat de etapele de dezvoltare ale copilului.

”Educația nu ar mai trebui să fie preponderent despre transmiterea cunoștințelor, ci să urmeze o nouă cale, să caute să elibereze potențialul uman”.

Maria Montessori

Nevoile copilului în etapele de dezvoltare

Nu doar Maria Montessori, ci și specialiști contemporani în neuroștiință au constatat că, în dezvoltarea sa, de la naștere și până la vârsta considerată adultă (21 sau 24 de ani), copilul parcurge patru etape distincte de dezvoltare.

Deși delimitarea acestor etape variază în funcție de unghiul abordat (cognitiv, emoțional, funcțional etc.) este important de reținut că baza personalității adultului se formează în primii 6 ani de viață. Aceasta este perioada în care interacțiunile copilului cu adulții și mediul în care trăiește și se mișcă îi definesc maniera în care, ca adult, se va raporta la experiențele vieții și la relațiile cu ceilalți.

Cele patru planuri de dezovltare observate de Maria Montessori sunt delimitate astfel:

  • Primul plan de dezvoltare – de la 0 la 6 ani
  • Al doilea plan de dezvoltare – de la 6 la 12 ani
  • Al treilea plan de dezvoltare – de la 12 ani la 18 ani
  • Al patrulea plan de dezvoltare – de la 18 la 24 de ani.

Primului plan de dezvoltare (0-6 ani) îi corespunde o percepție senzorială și emoțională a realității. Maria Montessori numea acest tip de învățare ”mintea absorbantă”, în sensul că cei mici absorb toată informația ce vine către ei ca atare, fără să o treacă prin vreun filtru cognitiv. Într-o primă fază, de la 0 la 3 ani, totul este înregistrat în subconștient, prin intermediul simțurilor. De aceea, în primii trei ani de viață, copiii au nevoie de stimuli adecvați care să le antreneze abilitățile senzoriale și să le transmită sentimente de siguranță, iubire, acceptare necondiționată, încredere. De la 3 la 6 ani, tot în faza de ”minte absorbantă”, copiii câștigă și conștiință.

În primul plan de dezvoltare, copiii învață și să fie autonomi, să aibă încredere în propriile puteri, să comunice articulat și formal. Nevoia lor este de ordine, rutină, dar și de libertatea de a explora mediul în care trăiesc și capacitățile proprii.

Al doilea plan de dezvoltare (6-12 ani) reprezintă perioada cu cel mai mare potențial pentru dezvoltarea intelectului. Este perioada minții raționale, capabilă să lucreze și cu noțiuni abstracte. Copiii, în acest plan de dezvoltare, sunt ”calmi și fericiți”, cum îi descria Maria Montessori. Dacă fundația din primii 6 ani de viață a fost construită solid, în al doilea plan de dezvoltare copilul intră cu încredere în sine, nerăbdător să descopere lumea din jurul său. Nevoia sa de ordine exterioară din primii ani se transformă într-o nevoie de ordine internă. Este o perioadă în care are nevoie să socializeze cât mai mult, să aparțină unui grup, să își folosească imaginația.

Al treilea plan de dezvoltare (12-18 ani) este perioada adolescenței. La nivel de impact și volum al transformărilor, este similar primului plan. Au loc schimbări majore nu doar anatomice, ci și psihologice. Copilul nu mai este copil, devine adolescent. Maria Montessori observa, despre acest plan de dezvoltare, că ”adolescentul nu trebuie niciodată tratat ca un copil, căci a depășit acea fază a vieții sale. Este mai indicat să tratăm un adolescent ca și cum este mai valoros decât o arată, decât să îl tratăm ca și cum ar valora mai puțin și să-l facem să simtă că îi desconsiderăm meritele și stima de sine.” În această fază, adolescenții au nevoie să își descopere vocația și un sens al efortului pe care îl depun. Este o etapă de sensibilitate emoțională, cu un puternic simț al dreptății. Are nevoie, mai mult ca oricând, să aparțină unui grup, să câștige încredere în sine, să își înțeleagă rolul în societate ca adult în devenire.

Al patrulea plan de dezvoltare (18 – 24 de ani) este planul maturității care, la unele persoane, corespunde cu anii de facultate. Este perioada în care de acum adultul își asumă responsabilitatea propriei vieți și simte nevoia să se implice în societate. Este o perioadă a dezvoltării spirituale, a obiectivelor de viață și a independenței dobândite.

Mediul Montessori și nevoile de dezvoltare

Acum că am descoperit ce presupun diferitele planuri de dezvoltare ale unei persoane, de la copilărie la vârsta adultă, să vedem ce relevanță are ”mediul pregătit” specific pedagogiei Montessori.

Mai întâi, ”mediul pregătit” este un termen specific educației Montessori, referindu-se la amenajarea mediului dedicat dezvoltării copiilor cu intenție, cu un scop bine definit, cu accent pe a răspunde nevoilor fiecărui copil în parte.

Mediul Montessori presupune atât mediul vizibil, fizic, care răspunde, în primul rând, nevoilor senzoriale, dar și un mediu ”nevăzut” – prezența discretă a pedagogilor, lipsa unui program impus, grupuri mixte de vârstă într-o clasă.

Atunci când amenajăm un mediu Montessori, fie că este vorba de grădiniță sau școală, urmărim un set de principii, care răspund nevoilor diferitelor planuri de dezvoltare.

Ordinea – pentru copiii între 0 și 6 ani, ordinea este extrem de importantă, pentru că le oferă sentimentul de siguranță. Toate materialele, fie că e vorba de jocuri, de materiale creative sau didactice, sunt păstrate în ordine, bine organizate și plasate la îndemâna celor mici. Astfel, având un acces facil la spațiile de depozitare, ei sunt învățați să pună la loc ceea ce folosesc. În plus, au la dispoziție puține materiale din diferitele categorii, ceea ce înseamnă că fiecare copil depinde de modul în care altul a folosit și pus la loc respectivul material. Este un mod practic de a învăța să fie ordonați – dacă vrei ca și ceilalți să găsească materialele (și tu, la rândul tău), ai grijă să-l pui la loc, cu toate componentele. Este o modalitate și de a învăța autodisciplina, atât de utilă în viața adultă.

Pregătirea indirectă prin stimuli senzoriali – activitatea senzorialăeste esențială în primii 3 ani de viață, dar și mai târziu, pregătind terenul pentru gândirea abstractă. De la mobilier, la lumina ambientală, la materialele de lucru – întreg spațiul este gândit și amenajat în spiritul confortului, calmului, naturaleții. Sunt utilizate, majoritar, materiale de origine naturală: lemn, țesături din fibre naturale, sticlă, ceramică etc. Copiii sunt lăsați să folosească inclusiv obiecte reale, nu ”de jucărie”. Astfel învață care le sunt capacitățile și capătă încredere în propriile forțe.

Independența, libertatea, alegerea – nevoia de autonomie, de explorare, de încredere în sine sunt prezente încă de timpuriu. Pentru ca cei mici să poată deveni adulți independenți, pe picioarele lor, capabili să acționeze în concordanță cu propria voință, au nevoie să exerseze aceste abilități de la o vârstă fragedă. Mediul Montessori este pregătit să le ofere posibilitatea de a explora lumea, de a-și descoperi puterile și de a se mișca în ritmul lor, în perfectă siguranță. Copilul este liber să aleagă activitățile și cu ce materiale să lucreze, cât timp dorește, să lucreze fără a fi întrerupt de alți copii sau de constrângerile unui calendar. Activitatea sa nu interferează cu dreptul și libertatea celorlalți copii de a face același lucru. În plus, activitățile sunt adecvate nevoilor de dezvoltare individuale.

Mișcarea – mediul pregătit Montessori permite copiilor să se miște liber, ceea ce le răspunde nevoii de explorare a mediului și de manifestare a propriilor personalități. Unii vor dori să lucreze singuri, într-un anumit loc, alții să se miște prin sală, să observe pe alți copii. Modul în care este amenajat spațiul și sunt gândite activitățile le oferă aceste opțiuni.

Materialele – încă din primii ani de viață, când stimulii senzoriali au cel mai mare impact, copiii sunt foarte influențați de diferitele obiecte cu care intră în contact, chiar dacă și doar prin observare. Materialele cu care se lucrează în grădinița și școala Montessori sunt adaptate nevoilor fiecărui plan de dezvoltare. De exemplu, atât pentru mobilier, cât și pentru materialele didactice predomină lemnul, un element natural familiar. Culorile sunt calde și cât mai apropiate de cele observate în mod obișnuit în natură.

Controlul erorii – pedagogia Montessori, centrată pe dezvoltarea potențialului copilului, abordează controlul erorii nu din perspectiva pedepsei și recompensei, ci punând accent pe nevoia de înțelegere și învățare a copilului. Astfel, atât mediul, cât și materialele Montessori sunt gândite astfel încât să permită copilului să conștientizeze greșelile sale și să le corecteze pentru el însuși. În acest mod înțelege că este în regulă să greșim și să învățăm din greșelile noastre.

Gamă variată de vârstă – nevoia de relaționare și apartenență la un grup este abordată prin formarea grupelor mixte de vârstă. Copiii se integrează, astfel, în micro-comunități cu diferențe de maxim 3 ani între membrii săi, care le permite să învețe unii de la alții într-o atmosferă necompetitivă. Acesta este unul din modurile prin care mediul Montessori pregătește direct copilul pentru viața în societate.

Rolul adulților – nevoile de siguranță și de autonomie pe care le are copilul încă din primul plan de dezvoltare sunt adresate printr-o prezență discretă, dar fermă a adulților în mediul Montessori. Pedagogii și asistenții acționează ca facilitatori, fără să își impună voința lor asupra copiilor. Sunt calmi, consistenți, curtenitori și grijulii. Îi observă pe copii și le răspund individual în funcție de propriile personalități și nevoi, manifestând respect și grijă. Astfel copilul învață că este valoros, că voința sa contează și că este respectat; la rândul său va ști să respecte voința și individualitatea celor din jurul său. Pedagogul Montessori oferă o legătură între clasă și părinte, întâlnindu-se cu părinții fiecărui copil pentru a discuta progresul.

Ca o concluzie, putem spune că mediul Montessori este un univers în sine care permite copiilor să se manifeste conform propriilor personalități și nevoi. Într-un astfel de mediu, cei mici învață să fie independenți, să aibă încredere în ei, să îi respecte pe ceilalți, să se auto-disciplineze, să formeze legături sociale, să se implice și să învețe de la comunitatea în care se găsesc.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *