de vorba cu echipa tesori

Cum clădim încrederea în sine a copiilor – modalități aplicate în pedagogia Montessori

Continuăm cu subiectul încrederii în sine a copiilor, pentru că pedagogia Montessori este foarte generoasă în principii și activități care au ca efect o imagine de sine pozitivă.

Spuneam în articolul precedent că încrederea în sine este o abilitate care se învață din primii ani de viață și are la bază o imagine pozitivă și corectă despre propria persoană. Când spunem o imagine pozitivă nu înseamnă că persoana sau copilul crede că are doar calități și că tot ceea ce știe sau face este bine. O imagine pozitivă a propriei persoane presupune ca individul să fie conștient de abilitățile pe care le deține, de ceea ce este capabil să facă (în special că este capabil să facă o varietate de lucruri noi sau deja cunoscute), de valoarea sa ca persoană, fără a ignora limitele abilităților sale sau punctele slabe pe care le poate îmbunătăți.

A construi o imagine pozitivă despre sine este o misiune dificilă, pentru că nu suntem ”programați” să ne concentrăm pe aspectele bune din viețile noastre. Este și o consecință a modului în care funcționează societatea, dar și a evoluției noastre ca specie. Creierul uman este format să observe și să rețină, cu precădere, aspectele negative – ce nu merge bine, ce este sub așteptări sau creează disconfort. Extra vigilența față de aspectele percepute ca negative s-a format în scopul supraviețuirii speciei, atunci când oamenii trăiau ”în peșteri”, înconjurați în fiecare moment de pericole fizice reale: animale de pradă, plante otrăvitoare, fenomene naturale cu potențial să provoace moartea. Aceste condiții de pericol fizic permanent nu se mai regăsesc în mediul în care trăim în prezent, dar partea ”rațională” a creierului s-a dezvoltat destul de recent în marea schemă a evoluției, așa că reacțiile noastre rămân, în mare, instinctive vis-a-vis de cum percepem ceea ce ne înconjoară. Copiii sunt și mai predispuși decât adulții spre această percepție instinctivă, iar tendința firească este să acorde mai multă atenție și să rețină experiențele neplăcute (ca strategie de supraviețuire, de evitare a lor în viitor). De aici și riscul ca imaginea despre sine pe care și-o formează să fie preponderent negativă dacă asocierile pe care le fac se bazează pe stimuli negativi (critici, ton ridicat, ceartă, sentimentul de abandon, frică etc.).

Desigur că nici extrema cealaltă nu este de dorit – copilul să fie copleșit cu laude și aprecieri indiferent de context, ajungând să se simtă superior, să creadă că nimic din ce face nu poate avea consecințe negative. Nici o extremă nu este de dorit, de aceea vorbim despre o imagine pozitivă și corectă: conștientizarea valorii alături de limitele firești și vulnerabilități. 

În educația Montessori căutăm, prin experiențele la care îi invităm pe copii să ia parte, să le dăm ocazia să descopere singuri de ce sunt capabili și, mai ales, că sunt capabili de foarte multe lucruri minunate. După cum spunea Maria Montessori în cartea ”Mintea absorbantă”:  „La începutul vieții sale, individul este capabil să realizeze adevărate minuni – fără efort și în mod inconștient”.

Haideți să vedem cum facem asta concret. Data trecută am vorbit despre libertatea de mișcare și de alegere, acceptarea individualității și învățarea abilităților practice. Continuăm cu recunoașterea emoțiilor, impunerea limitelor sănătoase, auto-motivarea și impactul asupra mediului și oamenilor din jur.

Recunoașterea emoțiilor

Emoțiile fac parte din noi și se manifestă spontan, involuntar. Nu  leputem controla; putem controla doar comportamentul care rezultă din trăirea unor emoții. Totodată, deși ne-am obișnuit să vorbim despre emoții pozitive și negative, este o etichetare incorectă. Emoțiile nu sunt nici pozitive, nici negative; cel mult plăcute sau inconfortabile. Rolul lor inițial, motivul pentru care s-au format aceste senzații în corpul mamiferelor, indiferent de cât de bine sau neplăcut ne fac să ne simțim, a fost supraviețuirea. Frica sau furia, oricât ne displac în prezent, ne-au ajutat să ne ferim și să ne apărăm de agresorii care ne puneau viața în pericol. Rușinea, o emoție pe care avem obiceiul să o indicăm ca un fel de pedeapsă (”să nu te faci de rușine” sau ”să-ți fie rușine”) a apărut pentru a ne feri de comportamente care ne-ar fi izolat de grup ceea ce, în era primilor oameni, însemna moartea. Supraviețuirea era posibilă doar în grup, prin colaborare și sprijin reciproc. Bucuria, iubirea ne-au folosit să ne apropiem de cei alături de care ne era asigurată continuitatea vieții și a speciei.

elemente ale educatiei Montessori

În societatea modernă trăirea emoțiilor (în fapt manifestarea lor) este văzută ca semn de slăbiciune și descurajată – în mod eronat, desigur. A transmite cuiva că ”nu trebuie să simtă” ceea ce oricum, în mod natural și involuntar simte, este echivalent cu a-i spune să nu existe. Este o anulare a propriei persoane. Un copil nu are capacitatea de a înțelege complexitatea cutumelor sociale care stau la baza acestor restricții, așa că a-i invalida emoțiile îl determină pe cel mic să se considere nevaloros sau chiar ”greșit”.

Interesant despre emoții este că, dacă le lăsăm să se manifeste, durează oricum puțin. De aceea observăm copiii că plâng într-un moment, iar un minut mai târziu râd ca și cum nimic nu i-a supărat. Ceea ce face ca o emoție să persiste este spirala propriilor gânduri, care o întrețin.

Am făcut această lungă introducere despre emoții pentru a sublinia importanța acceptării lor: sunt naturale, fac parte din noi, nu le putem controla și nu trebuie să le inhibăm. Astfel, în metoda Montessori, pedagogii și părinții au rolul de a-i ajuta pe copii să înțeleagă ceea ce simt în termeni pozitivi și să nu se teamă de propriile emoții. Cei mici nu își înțeleg trăirile, iar uneori senzațiile pot fi intense. Cu ajutorul adulților, ei învață să le recunoască și să le numească, acceptându-le într-o manieră pozitivă, ca parte din propria persoană, fără să se teamă sau să considere că este ceva greșit. Când plâng le oferim o îmbrățișare pentru a-i liniști; nu le spunem că ”nu au de ce să le fie frică”, ci le oferim explicații factuale despre ce se întâmplă, ajutându-i să înțeleagă singuri și să decidă cum se raportează la acel factor. De multe ori teama vine din neînțelegere sau necunoscut.

O persoană care este conștientă de propriile trăiri și le acceptă ca parte firească din natura sa umană, indiferent de gradul de disconfort, are o imagine de sine pozitivă și corectă și mult mai multă încredere în ea decât cineva care vrea să proiecteze o imagine de ”om puternic, stăpân pe sine” prin ignorarea sau reprimarea emoțiilor.

Impunerea limitelor sănătoase

Când am vorbit de libertatea de mișcare și de alegere atât de importante în construirea încrederii în ei înșiși a copiilor, nu ne-am referit la o libertate totală, în care ei pot face ce vor, indiferent de consecințe.

activitati gradinita tesori
activitati gradinita tesori

În pedagogia Montessori, a oferi libertate copiilor înseamnă a-i lăsa să se manifeste conform propriilor personalități și nevoi în interiorul unui spațiu sigur, care presupune niște limite sănătoase. Copiii au nevoie de astfel de limite, pentru că le oferă sentimentul de siguranță, limitează necunoscutul – sursă de teamă. Poate părea paradoxal, dar tocmai aceste limite (indicate cu blândețe) le oferă încrederea că se pot manifesta liber fără a păți ceva rău. Este un semnal discret că cineva este acolo să aibă grijă de ei, să îi țină în siguranță.

În același timp, în ecuația învățării încrederii în sine, este și o metodă de a-i deprinde pe copii să impună propriile limite între care se simt în siguranță. Adulții cu o imagine de sine negativă (care consideră despre ei că nu sunt capabili, valoroși și nu merită) au tendința să accepte orice comportament din partea celorlalți, să nu impună acele limite sănătoase care să le protejeze emoțiile și integritatea, ceea ce lasă loc la nenumărate abuzuri. Acest neajuns pornește din faptul că individul nu a învățat de timpuriu nu doar cum să pună aceste limite și care sunt acelea, ci și că are dreptul să ridice niște bariere rezonabile, menite să-l protejeze.

Așadar, este foarte important să îi învățăm pe copii ce este acceptabil și ce nu și acasă, și la grădiniță și la școală, într-o manieră blândă, totuși fermă și clară. Le explicăm copiilor de ce sunt necesare anumite restricții, care este consecința nerespectării lor.

Ca pedagogi, și la grădiniță și la școală stabilim seturi de reguli pe care toată lumea trebuie să le respecte și le aplicăm constant și coerent, cu blândețe. Astfel copiii se simt în siguranță, știind în orice moment ce au de făcut. Insistăm pe cuvântul ”blândețe” pentru că este atitudinea care determină ”succesul” acceptării unei reguli și respectarea sa asumată, care pe termen lung îl ajută pe copil să facă alegeri corecte, să știe de ce sunt sănătoase anumite reguli și bariere. Respectarea regulilor ”de frică” are efect temporar; copilul va căuta să se elibereze de teamă și să neglijeze regula imediat ce simte că poate evita pedeapsa.

Auto-motivarea

Spre deosebire de sistemele de învățământ clasice, în pedagogia Montessori nu folosim recompense sau pedepse ca motivatori. În urma observării a mii de copii din culturi diferite, Maria Montessori a ajuns la concluzia că cei mici au capacitatea de a se auto-motiva și a persevera pe subiectele care le trezesc cu adevărat interesul, atât timp cât li se permite să lucreze în propriul ritm, fără teamă și fără întreruperi.

Încrederea în propriile abilități se construiește pe experiențe care i-au demonstrat copilului că este capabil, că poate obține singur rezultatele de care să fie mulțumit (în primul rând copilul). A face lucruri ”de dragul” adulților este o falsă motivație care nu va rezista în timp; copiii care învață să obțină rezultate de dragul unor laude sau recompense, pentru a observa satisfacția adulților importanți din viața lor, nu vor ști niciodată cu adevărat ce îi interesează sau de ce aleg o anumită direcție. Alegerile lor în viață vor fi făcute ”pentru ceilalți”, ceea ce înseamnă o deconectare de propria persoană, propriile nevoi și interese, deci o încredere în sine scăzută și dependența de validări externe pentru majoritatea alegerilor în viață.

de vorba cu echipa tesori
de vorba cu echipa tesori

Povesteam în articolul despre diminețile la grădinița Tesori că le lăsăm copiilor 2 ore și jumătate neîntrerupte să exerseze activitățile care îi interesează, să repete diferite acțiuni în ritmul lor. Este modalitatea în care le dăm ocazia să își urmeze curiozitățile în propriul ritm, iar ca efect observăm cum ei singuri decid să avanseze la alte arii sau să repete activitățile până simt că au învățat ce aveau de învățat.

În plus, materialele Montessori sunt concepute în așa fel încât copiii își dau singuri seama de erori și le pot corecta fără intervenția specifică a unui adult (decât dacă este absolut necesară sau solicitată). Astfel învață că a greși nu este ceva rău, ci o etapă normală în procesul de învățare, un pas necesar spre a reuși ce și-au propus. Efectul este că cei mici capătă mai multă încredere în propria capacitate de a găsi soluții și a deprinde noi abilități.

Impactul asupra mediului și celor din jur

Unul dintre componentele încrederii în sine este percepția propriei valori. Pe lângă descoperirea abilităților și însușirilor proprii, mult din ceea ce învățăm despre noi este în relație cu ceilalți. Suntem, în fond, ”animale sociale”; specia umană a evoluat datorită interacțiunilor în grupurile din care am făcut parte, datorită colaborării și validării primite din exterior. Nu putem nega efectul pe care ceilalți îl au asupra noastră (dar nu trebuie să devină nici reper exclusiv, cum am explicat mai sus), nici efectul pe care noi îl avem asupra propriilor lumi.

O dimensiune a percepției propriei valori este dată și de conștientizarea impactului pe care existența unui om îl are în micro-universul în care trăiește. Cu cât o persoană realizează mai de timpuriu acest efect, cu atât devine mai încrezătoare în sine, dar și mai atentă la decizii și comportamente. Un om care își cunoaște, în mod corect, propria valoare și știe că existența sa contează într-un context mai larg nu este un narcisist, cum poate fi greșit presupus; este vorba de o persoană încrezătoare și responsabilă, cu respect pentru sine și pentru ceilalți.

de vorba cu echipa tesori
de vorba cu echipa tesori

Atât la grădinița Tesori, cât și la școala Maria Montessori organizăm diferite activități prin care copiii să devină conștienți de efectul pe care prezența și acțiunile lor îl au în propriile lumi. De la acțiuni simple ca udatul florilor, la a-i încuraja să se ajute între ei la servirea și strângerea mesei sau aranjarea materialelor cu care au lucrat la diferite acțiuni în comunitate: plantări de copaci, ecologizări, înfrumusețarea unor spații de care să se bucure mai multe persoane, ajutor dat celor care au nevoie.

Sunt lucruri pe care copiii pot să le facă și încurajăm și părinții să îi implice pe cei mici la diferitele activități din casă, pentru a le da dimensiunea contribuției lor în familie, să îi ajute să conștientizeze că sunt membri valoroși, care contează în micro-comunitatea lor. Construirea încrederii în sine a copiilor este o consecință firească a aplicării principiilor Montessori, care are ca misiune recunoașterea potențialului imens pe care îl au copiii și punerea în valoare a acestuia. Sunt acțiuni și comportamente pe care adulții le pot aplica ușor și acasă, și în mediul de învățare, atât timp cât își dau răgazul să observe și să ghideze cu blândețe pe cei mici.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *