Cum clădim încrederea în sine a copiilor

Încrederea în sine este o calitate pe care o admirăm la ceilalți și ne-o dorim pentru noi înșine. Vedem cum persoanele care manifestă încredere în sine reușesc ce își propun, se descurcă în diferite situații, sunt plăcute de ceilalți și se conectează cu ușurință la cei din jur, construind relații valoroase.

Încrederea în sine, spre deosebire de încrederea în ceilalți, nu este o abilitate cu care ne naștem, ci învățată. Dacă încrederea în ceilalți este necesară supraviețuirii și o avem din momentul nașterii, diminuându-se pe parcurs, în urma experiențelor dezamăgitoare, încrederea în sine, care presupune conștientizarea propriei persoane, nu există de la început și trebuie construită. Învățarea încrederii începe de foarte timpuriu, din primii ani de viață, mai întâi acasă apoi la grădiniță și școală.

Copilul până la 3 ani are, ceea ce Maria Montessori numea o ”minte absorbantă” – în limbaj familiar spunem că este ”ca un burete”. Preia și interiorizează tot ce vede în jur, formează conexiuni emoționale în jurul experiențelor trăite, învățând, astfel, cum să se raporteze la lumea și adulții din jurul său, dar și la propria persoană.

Începând cu vârsta de 18 luni și până la 2 ani și jumătate – 3 ani, copilul devine conștient de sine ca entitate separată de mamă. Aceasta este perioada când simte nevoia să facă lucruri singur; experiențele trăite (cât și ce poate face prin propriile forțe) sunt punctul de pornire în clădirea încrederii de sine, iar relația cu adulții din jur (disponibilitatea acestora față de nevoile sale) îi conturează încrederea în ceilalți.

Ingredientele încrederii în sine

Încrederea în sine presupune ca o persoană să fie conștientă de propriile calități și abilități, dar și limite; înseamnă să-și perceapă propria valoare independent de rezultatele pe care le are la un moment dat sau de părerea celor din jur, să știe că este capabil să se descurce singur în orice situație (inclusiv că faptul de a cere ajutor atunci când este necesar nu îi diminuează valoarea).

Încrederea în sine începe cu o imagine de sine corectă (modul în care ne percepem caracteristicile fizice, cognitive, emoționale) și cu stimă de sine (respect, apreciere și acceptare pentru propria persoană).

Pentru că atunci când ne naștem nu avem noțiunile de bine și rău, le dobândim de la cei mai apropiați adulți – părinții. Copiii învață reperele prin care se autopercep prin comportamentele și evaluările părinților. Acestea pot fi directe, prin cuvinte de apreciere sau critică (”ai făcut bine”, ”ești un copil cuminte”, ”ce isteț ești!” Sau  ”de ce ești obraznic?”, ”nu fi rău!”, ”ce dezordonat ești!”). La fel de puternic se imprimă ca repere de autoevaluare și reacțiile indirecte ale adulților: o grimasă de nemulțumire când copilul nu se mișcă pe cât de repede își dorește părintele, un ton răstit când se împiedică atunci când copilul învață să meargă etc.

Pentru că, așa cum spuneam, în primii ani de viață copiii absorb informația prin simțuri și o traduc în emoții, sunt extrem de receptivi la limbajul non și paraverbal, pe care nu îl pot trece prin filtrul rațiunii. Reperele pe care le învață astfel, în aceste prime interacțiuni, le conturează imaginea de sine care, în timp, în funcție de cât de pozitivă sau negativă este, le va determina gradul de încredere în sine (o imagine de sine pozitivă înseamnă grad ridicat de încredere în propriile abilități).

Cum construim încrederea copiilor în ei (și în ceilalți) în pedagogia Montessori

Maria Montessori scria în cartea sa ”Mintea absorbantă”: ” „La începutul vieții sale, individul este capabil să realizeze adevărate minuni – fără efort și în mod inconștient”. Conștientă de acest lucru în urma observărilor făcute, Maria Montessori mai nota că ”un copil se poate dezvolta în întregime doar prin intermediul experiențelor din mediul său” și astfel mediul în care crește trebuie să fie ”bogat în motive care îi captează interesul către activități și îl invită pe copil să experimenteze.”

Altfel spus, modul în care pedagogia Montessori clădește imaginea de sine și, ca rezultat, încrederea în sine a copiilor este cu ajutorul experiențelor pe care le are într-un mediu pregătit special pentru a-l ajuta pe cel mic să descopere cât de capabil este. Iată 3 dintre modalitățile prin care, în abordarea Montessori, clădim încrederea copiilor în ei înșiși.

Libertatea de a alege și de a se mișca

A avea libertate de alegere și de mișcare sunt elemente esențiale în metoda Montessori, pentru că îl ajută pe copil să se conecteze cu propriul corp, ritm, propriile nevoi. Astfel, încă de la vârsta grădiniței, copiii învață ce le place, în ce moment al zilei, cât de mult au nevoie să se concentreze și, mai ales, că nevoile lor sunt respectate.

Libertatea de a alege conduce și la creșterea auto-motivării; atunci când un copil îndeplinește o activitate pe care el a ales să o facă și o poate face în propriul ritm, șansele să reușească sunt maxime; rezultatul pozitiv (finalizarea acțiunii) eliberează dopamină și asociază acea acțiune cu un sentiment de satisfacție, crescând șansele să o reia în viitor, încrezător în capacitatea sa.

Iată câteva exemple observate de cercetători. Într-un studiu (Watson 1971) au fost observați bebeluși din două grupuri diferite: în primul grup bebelușii aveau libertatea să-și miște mergătorul cu picioarele, în al doilea grup nu. Cei din primul grup au demonstrat o stare de spirit mai bună decât cei care nu puteau controla dispozitivul inițial. S-a constatat și că atunci când au fost mutați într-un alt mergător, cei care au putut, inițial, controla mișcarea cu piciorul au transferat această abilitate și către obiectul nou, în timp ce bebelușii care nu au avut libertatea de a controla primul mergător, nu au făcut-o nici pentru al doilea, deși acest lucru era, de această dată, posibil. Un alt studiu (Iyengar and Lepper 1999), în cazul unor copii mai mari, observă două grupuri care au de rezolvat niște anagrame. Primilor li se dă posibilitatea să aleagă o categorie, în timp ce pentru al doilea grup categoria este impusă. S-a observat că cei din primul grup, care au avut libertatea de a alege, au rezolvat mai multe anagrame și au fost mai dispuși să continue exercițiul și acasă. Acestea sunt doar două exemple dintr-o multitudine de studii care demonstrează că, pentru copii, a avea libertatea de a alege le dă încredere în propriile abilități, crescându-le starea de bine și motivația de a face respectivul lucru.

Însăși Maria Montessori nota că, într-un mediu Montessori ”copiii au libertatea de a alege de-a lungul întregii zile. Viața se bazează pe alegere, așa că ei învață să ia propriile decizii. Tot timpul trebuie să decidă și să aleagă pentru ei înșiși….Nu pot învăța asta fiind obedienți în fața comenzilor date de alții”(Montessori 1989, p. 26).

Acceptarea individualității

O imagine de sine corectă presupune ca cel mic să fie conștient de caracteristicile sale individuale, de propriile abilități și de punctele vulnerabile. Pentru aceasta, are nevoie să i se deomenstreze că este acceptat cu întreg setul de atribute și că nu trebuie să „fie ca altul” pentru a fi iubit și acceptat. Această acceptare a individualității îi dezvoltă simțul propriei valori și îi dă încredere că poate fi el însuși și își poate urma propriile nevoi, emoții și voință.

Pedagogii Montessori manifestă respect față de fiecare copil în parte și le permite să își manifeste și dezvolte interesele, fără să îi forțeze într-un șablon de gândire și exprimare. La grădinița Tesori, de exemplu, în rutina de dimineață îi lăsăm pe copii să aleagă dacă vor sau nu să ia micul dejun, în funcție de ce nevoie au la acel moment. Îi lăsăm să mănânce și să se miște în propriul ritm, fără să punem vreo presiune pe ei (nu spunem niciodată ”Hai mai repede, că trebuie să strângem” sau ”așa încet mănânci tu?” sau ”termină tot ce ai în farfurie”). La fel îi lăsăm să își manifeste interesul pentru anumite subiecte sau activități, lăsându-le posibilitatea să aleagă cu ce materiale vor lucra și cât timp să se concentreze pe ele. Astfel învață că este în regulă să aibă preferințe diferite de ceilalți copii și că nu este nimic greșit în a se mișca mai repede sau mai încet decât ceilalți. Fiecare copil este valoros în individualitatea sa – mesaj care le întărește încrederea în sine, dar și în ceilalți prin respectul manifestat.

de vorba cu echipa tesori
de vorba cu echipa tesori

Învățarea timpurie de abilități practice

Una din caracteristicile pedagogiei Montessori este că îi învățăm pe copii să descopere viața practică încă de foarte devreme, apelând chiar la obiecte reale în loc de jucării. Nu doar că îi încurajăm pe copii să facă singuri diferite activități (legarea șireturilor sau încheierea hainei cu fermoar, punerea gustării în farfurie, felierea unei banane, udatul florilor, aranjarea materialelor pe rafturi), ci îi încurajăm și să folosească obiecte reale.

Părinții sunt deseori tentați să facă ei anumite activități în locul copiilor, cum ar fi cele legate de îmbrăcat, fie din lipsă de timp, fie din convingerea că cel mic nu are încă abilitatea să ducă la bun sfârșit și corect ”misiunea”. Totuși, chiar Maria Montessori menționa, în urma numeroaselor observări, că un copil este capabil de lucruri extraordinare în mod natural, datorită capacității de a învăța singur din experiențele trăite. Așadar este nevoie doar de ghidare blândă și de răbdare în a-i permite să încerce până reușește.

Rezultatul este că, reușind o acțiune de unul singur, capătă încredere în propriile forțe și abilități, care îl va însoți și în viața adultă. O cauză majoră a imaginii de sine negative a adultului este imprimarea, în copilărie, a convingerii că nu este capabil. Această convingere poate fi transmisă fie prin mesaje directe din partea părinților sau pedagogilor: ”Lasă-mă pe mine că tu nu poți”, ”Ești prea mic ca să poți asta” sau ”Tu nu faci bine, lasă că fac eu”, fie prin comportament, atunci când cei mari îl îmbracă sau încalță pe copil, îi porționează mâncarea (chiar și la o vârstă când are capacitatea psiho-motorie să facă singur), îi iau din mână obiectul la care lucrează (proiect de lucru manual sau castronul cu cremă în care amestecă) atunci când văd că rezultatul nu este cel așteptat de adult. Consecința acestor atitudini, deși venite din dorința de a scuti copilul de efort sau de a asigura o reușită finală, este că încrederea copilului în sine se erodează, luându-i locul convingerea că nu este capabil să facă nici măcar lucruri de bază. Mai târziu, va deveni un adult care va renunța să încerce, de la lucruri simple la complexe (De exemplu să meargă la un interviu de angajare sau să aplice pentru o bursă sau promovare), pentru că va fi convins, în sinea sa, că nu este în stare.

copil in mediul montessori

Acestea sunt câteva elemente prin care, în abordarea Montessori, îi permitem copilului să-și manifeste potențialul și să își clădească, singur, o imagine de sine pozitivă și reală, să se simtă valoros, acceptat și iubit în individualitatea sa, dându-i încredere în propria valoare, abilități și, deci, capacitate de a face față lumii cu toate provocările ei, de a-și construi o viață în acord cu nevoile și aspirațiile proprii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *