În clasa Montessori, la fel ca în oricare altă clasă din lume, există două entități: educatorul și copiii. Procesul de învățare se derulează în mare la fel peste tot: educatorul ghidează, iar copiii asimilează noi și noi informații, abilități, depinderi.
Totuși, ceva ne atrage atenția când pășim într-o clasă Montessori: deși fiecare copil este angajat într-o activitate productivă, din care învață ceva, cei mai mulți dintre copii nu îl au în acel moment alături pe educator. Ba chiar, din 25-30 de copii, de exemplu, doar 2-4 copii au parte de lucrul 1 la 1 cu un adult într-un moment dat. Și totuși… cum anume învață ei? Cine îi învață?
Primii ani de viață, de-a lungul cărora mintea umană este, la propriu, absorbantă, sunt destinați acumulării de informații și deprinderi. Atunci omul devine el însuși, prin tot ceea ce acumulează, dar și învață să fie om al timpului și spațiului său, adaptându-se la momentul și locul unde s-a născut. Deci fără a fi împinși de la spate, motivați extern, stimulați prin distracții, ba chiar, uneori nici măcar „de dragul doamnei educatoare (ori a mamei etc.)”, nu de aceea învață copiii în ritmul atât de accelerat, nemaiîntâlnit la nicio altă vârsta decât cea a copilăriei timpurii. Copiii învață pentru că asta știu să facă.
Observând aceiași copii în medii diferite ori cu obiecte diferite la îndemână, Maria Montessori a realizat cât de important este spațiul unde copiii își desfășoară viața. Acesta poate fie să inhibe copilul, să îl frustreze, să îl conducă la comportamente neadecvate, ori poate să îl liniștească, să îi ofere oportunități de învățare, să îl ajute să se descurce singur.
În clasele Montessori educatorul este, în mare măsură, un liant între copil și mediu. În principal prin materialele puse la dispoziția copilului, cu care, în urma prezentărilor făcute de adult, copilul va lucra independent, de câte ori va dori, pentru a asimila o deprindere sau o informație nouă. De exemplu, pentru a învăța scrierea, copilului îi sunt prezentate literele de glaspapier, apoi tăvița cu nisip, cu care el poate exersa cât dorește până stăpânește toate literele limbii sale.
Totuși însuși modul în care este aranjat și gândit spațiul clasei acționează discret și consecvent asupra copilului, care învață, spre exemplu, că trebuie să își aștepte rândul, nu pentru că ”așa i se cere”, ci din simplul fapt că există un singur material pe raft de un anume tip. Dacă dorești să lucrezi cu el, dar deja e folosit de alt copil, este nevoie să aștepți. Un alt exemplu: pentru a descuraja alergatul prin grupă, în locul discuțiilor repetate și mustrării copilului, de multe ori este mai eficientă o rearanjare a mobilei astfel încât să nu mai existe acel spațiu care să permită alergarea, activitate destinată oricum mediului de afară.
Fără a intra în foarte multe detalii, iată câteva caracteristici ale mediului pregătit Montessori, peste tot în lume:
• intenționat: Fiecare obiect așezat în mediu este pus acolo cu un scop, cu bună știință, nimic nu stă uitat pe undeva sau doar pentru că nu avea unde să fie pus, nimic nu este în plus. Astfel, copilul înțelege că tot ceea ce se află în jur are sens și folosește la ceva. În plus, îl învață pe copil despre responsabilitate în mod indirect.
• simplu: Spațiul este neaglomerat, totuși nu plictisitor. Vrem să acordăm copilului oportunitatea să fie activ mental sau creativ în acel spațiu deschis. Simplitatea odihnește.
• frumos: Această caracteristică vine în întâmpinarea tendinței spre frumusețe: flori în ghiveci, draperii cu detalii discrete, suprafețe lucioase (în acest fel copilul observă cu ușurință praful și poate interveni).
• ordonat: În întâmpinarea tendinței pentru ordine și celei pentru orientare, ajută copilul să înțeleagă și să se descurce în noul mediul. Atât aranjarea logică a materialelor (toate cele necesare unei activități sunt în același loc, de obicei pe o tăviță; materialele de spălat se află în apropierea băii etc.), cât și simplul fapt că zi de zi găsește fiecare lucru la locul său, toate ajută copilul în procesul de structurare a realității.
• real: Cu materiale care chiar funcționează, chiar îndeplinesc scopul pentru care sunt făcute, astfel ajutăm copilul în procesul de adaptare la timpul și spațiul său, fără a-l deruta cu activități pur imaginative, pe care încă nu le înțelege pe deplin. În plus, materialele reale de tip sticlă, ceramică etc, transmit subtil către copil ideea că ”am încredere în tine”, oferindu-i responsabilitea utilizării acestor obiecte.
• aflat la nivelul copilului: O idee revoluționară pentru vremea Mariei Montessori, dar aproape exclusiv întâlnită acum în grădinițele zilelor noastre. Acest detaliu important susține copilul în procesul de a se descurca singur, în diverse aspecte, de la masă și toaletă până la activități.
• bine-întreținut: Pentru a lăsa copiii să se concentreze pe activitate, fără a-și întrerupe concentrarea pentru a repara sau a completa obiecte lipsă. În plus, mediul bine-întreținut îi responsabilizează ca la rândul lor să aibă grijă de el.
• care susține mișcarea: Există zone cu spațiu de lucru pe podea, la masă, pentru indivizi sau grupuri. Copiii pot muta mobila în funcție de nevoia lor de spațiu, atâta timp cât nu deranjează pe alții.
Așadar, copiii absorb cu totul mediul în care își desfășoară activitatea, fie cel de acasă sau cel de la grădiniță, pentru că vorbim de perioada 0-6 ani. Să avem grijă deci la cuvintele pe care le aud ei, de la noi sau din jur, la zgomotele de fond, tipul de muzică la care îi expunem (e o muzică odihnitoare sau care îi poate agita?), locurile în care îi ducem (dacă nu există nimic de făcut pentru ei, ori totul le e interzis acolo, vor reacționa pe măsură sau vom fi nevoiți să ”îi distrăm” pentru a trece timpul, iar asta va conduce, posibil, la frustrare de ambele părți), la ordinea sau dezordinea din jur (de multe ori copiii devin agitați când nu pot prevedea fie unde se află un obiect pe care îl doresc, fie ce urmează să se întâmple în familie sau la grădiniță – de aceea clasele Montessori au în mare aceeași rutină zilnică de-a lungul întregului an.)
Cred că dacă reușim, pe cât putem, să oferim copilului un mediu în care să se simtă în largul său, facem pentru el mai mult decât orice jucărie ori obiect scump. Iar dacă cei mici se simt în largul lor, ne este tuturor mai ușor, nu-i așa?